Am găsit o gustoasă rețetă ce credem că te va încânta dacă preferi preparatele picante. Noi am încercat-o și am fost profund încântați de gustul ei. Și pentru că ai nevoie de cel mai bun peste, nu mai sta pe gânduri și comandă de pe Fish to Door cele mai apetisante specii. Pentru această rețetă poți alege orice tip dorești, în funcție de propriile preferințe culinare. Îți vom prezenta lista de ingrediente pentru peste picant și nu mai raman decât să începi să gătești. Te asigurăm că este o rețetă simplă și extrem de delicioasă. Nu uita de un strop de plăcere și voila, masa este servită!
Ingrediente– peste picant
– 3 bucăți peste
– O lămâie
– O portocală
– Ulei de măsline
– Sare
– Rozmarin
– Piper mozaic
– 3 foi de dafin
– Pătrunjel și mărar.
Mod de preparare- peste picant
Pentru început te vei ocupa de peste. Alege tipul preferat și ai grijă să fie în formă bună. Curăță-l bine, filetează-l și scoate-i oasele dacă este cazul. Un pas important este condimentarea bucăților de peste.
Fiecare bucată se unge ușor și în întregime cu ulei de măsline, iar apoi se condimentează cu un amestec pe care îl vei realiza chiar tu. Într-un bol toarnă câteva picături de ulei de măsline și adaugă pe rând: sarea, piperul, rozmarinul, foile de dafin mărunțite. Amestecă și așează în bol cele trei bucăți de peste. Cu mâna asigură-te că fiecare bucată este unsă bine. Lasă-le la rece timp de câteva minute ca peștele să prindă gustul mirodeniilor.
Urmează ca într-o tavă cu foaie de copt să așezi peștele. Recomandat este să lași tava timp de 20 de minute în cuptor, însă, în funcție de temperatura pe care o folosești, stabilești și timpul de pregătire al peștelui.
Între timp poți pregăti un suc de lămâie cu portocală pentru un peste picant. Într-un bol stoarce portocala (îi va oferi o savoare dulce) și lămâia (va diminua grăsimea peștelui). Când peștele este gata, adaugă câteva linguri de suc peste el, te vei bucura de un gust excepțional. Pătrunjelul și mărarul se toacă mărunt și se presară la sfârșit în funcție de preferințele fiecăruia. Poftă bună și nu uita să te bucuri de fiecare rețetă din gama noastră de pe Fish to Door!