Pentru adevărații iubitori de pește venim cu o rețetă veche de crap cu varza la cuptor, cu origini vechi, dobrogene. Peștele gras în combinația cu varza și legumele capătă o savoare aparte, gust pe care cei mai mulți dintre cei născuți în Dobrogea și-l amintesc din copilărie.
Rețeta de crap cu varza la cuptor este simplă și ușoară, iar ingredientele le aveți deja în bucătăria dumneavoastră. Dați o fugă până la cea mai apropiată pescărie dacă vă doriți pește proaspăt, și hai să trecem la treabă! Sau comandati de pe Fish to Door.
INGREDIENTE– Crap cu varza la cuptor
– 1 kg crap;
– 2 kg varză proaspătă;
– 600g roșii proaspete;
– 1 ardei gras;
– 1 ardei iute;
– 2-3 linguri de ulei de floarea soarelui;
– 1 frunză de dafin;
– sare, piper după gust;
– cimbru pentru un gust deosebit;
– 150ml vin alb.
MOD DE PREPARARE- Crap cu varza la cuptor
Pasul 1 – Spălați, curățați și tăiați varza cât mai fin. Pentru a scădea din volum, se adaugă o linguriță de sare și se frământă bine. Tăiem ardeiul gras și ardeiul iute cubulețe și le adăugăm peste varza înmuiată, amestecăm foarte bine, adăugăm piperul, cimbrul și uleiul, amestecăm bine și așezăm totul într-o tavă potrivită. Punem tava la cuptor, aprindem ambele rezistențe (sus și jos), și lăsăm legumele să se înmoaie și mai bine pentru 30 de minute.
Pasul 2 – Curățăm crapul, ne asigurăm că este perfect pentru preparare. Îl tăiem în bucăți potrivite și îl presărăm cu sare și piper, îl lăsăm la odihnit 10 minute pentru a prinde gustul sării.
Pasul 3 – Tăiem o roșie rondele pentru decor, iar restul roșiilor le crestăm în formă de cruce și le dăm pe răzătoare.
Pasul 4 – Scoatem tava de la cuptor și adăugăm roșiile, amestecăm totul bine. Adăugăm 75 ml de vin în tavă și amestecăm din nou. Așezăm bucățile de pește deasupra compoziției de legume și turnăm și restul de vin peste crap, așezat cu partea cu piele deasupra. Rupem frunza de dafin în bucăți mai mici și o punem peste pește, la fel și roșia tăiată rondele.
Pasul 5 – Acoperim tava cu folie de aluminiu și o dăm la cuptor la 200-210 grade Celsius pentru 30-40 de minute, la ambele rezistențe ale cuptorului electric sau foc mediu la cuptoarele pe gaz. Spre final înlăturăm folia de aluminiu ca peștele să se rumenească și să prindă o culoare frumoasă. Se servește cald, iar la final se poate presăra mărar sau pătrunjel deasupra preparatului de crap cu varza la cuptor. POFTĂ BUNĂ!