Bisque de homar

Cu origini din bucătăria franceză, acest preparat de bisque de homar este de o savoare fără egal. Nu trebuie să te îngrijorezi asupra modului de pregătire, pentru că nu este decât o supă cremă ușor de realizat și care îți va îmbăta papilele gustative în gust și aromă deosebită. Are o textură cremoasă, iar pentru a fi pregătită trebuie să folosești absolut tot homarul, până și carapacea. Dacă te-am convins, haide să ne apucăm de gătit!

Bisque de homar
Bisque de homar

Ingrediente necesare pentru bisque de homar:

  • homar mic, gătit, circa 400 g
  • 30 g unt
  • 1 ceapă mare, tocată mărunt
  • 1 praz, tocat mărunt
  • 1 morcov, tocat mărunt
  • 1 tulpină de țelină, tocată mărunt
  • 90 ml vin alb sec
  • 1 foaie de dafin
  • 50 g orez cu bobul lung
  • 250 g roșîi descojite, curățate de semințe și tocate
  • 1 lingură zeamă de lămâie
  • 2 linguri smântână
  • sos Tabasco
  • sare și piper
  • 1.5 linguri frunze proaspete de ceapă verde

Primul pas pentru bisque de homar

Vei îndepărta cleștii homarului și îi vei pune deoparte. Vei tăia corpul în jumătate, pe lungime. Ai grijă să extragi ficatul, care este de culoare gri-verzuie, iar dacă ai în față o femelă, trebuie să te ocupi de icrele roșii-portocalii. Le vei păstra la rece. Urmează să scoți carnea din clești și din coadă. Părțile necomestibile le vei arunca,iar carnea o vei tăia în bucățele mici și o vei  lăsa deoparte. La final, tai carapacea în segmente mari.

Pasul al doilea

Într-o oală vei topi untul, în care vei pune segmentele de carapace. Le lași la sotat până când încep să se prindă de oală. Peste acestea se adaugă o treime din ceapă, morcov, praz și țelină, urmând să fie lăsate la călit aproximativ un minut. Când sunt rumenite, peste întreg conținutul se toarnă vinul și un litru de apă. Vei pune și frunzele de dafin și lași totul la foc mic timp de 30 de minute. Când este gata, supa se strecoară, iar restul alimentelor le vei arunca.

Pasul al treilea

Într-o altă oală se topește untul rămas, peste care vei adăuga și restul legumelor rămase. Când acestea sunt călite bine, vei pune orezul peste ele, urmând să torni supa și roșiile. Vei lăsa totul la fiert timp de 25 de minute, timp în care este necesar să supraveghezi preparatul. Orezul se poate lipi și astfel, compoziția se va arde.

Al patrulea pas pentru bisque de homar

În oală vei adăuga ficatul sau icrele de homar, iar tot conținutul oalei îl vei mixa, pentru a obține un piure.

Al cincelea pas

Peste piure vei pune sucul de lămâie și îl vei mai fierbe încă 2-3 minute. Peste se adaugă smântână, sare, piper și poate câteva picături de sos Tabasco, asta doar dacă face parte din poftele tale culinare. Preparatul astfel este gata.

Se servește acest bisque de homar în boluri mici, ornate cu carnea păstrată și cu câteva frunze de ceapă verde tocate mărunt. 

Am aparut in...

Abonamentele nu mai sunt disponibile.

Dorim să vă informăm că am eliminat complet sistemul de abonamente.